Asociația Audiologilor din România s-a înființat în anul 2005, în scopul de a susține formarea și informarea continuă a specialiștilor din domeniul audiologiei clinice, protezării auditive, implantării cohleare și reabilitării verbal-auditive a persoanelor hipoacuzice.
Asociația Audiologilor este organizatorul a numeroase simpozioane destinate audiologilor, medicilor ORL si medicilor de familie, prin care sunt aduse în prim-plan realizările actuale ale tehnologiei pentru recuperarea hipoacuziei, probleme legislative de actualitate din domeniul audiologiei, rezultate obținute de pacienții cu proteze auditive și implant cohlear etc.
De asemenea, Asociația Audiologilor din România se implică activ în ajutorarea persoanelor cu hipoacuzie, prin organizarea de evenimente caritabile în scopul strângerii de fonduri pentru pacienții care au nevoie de ajutor financiar pentru a continua să audă. Primim numeroase cereri de ajutor din partea familiilor copiilor cu implant cohlear, am reușit să ajutam câteva familii pentru cumpărarea implantelor cohleare necesare, dispozitive medical în valoare de aprox 25 000 euro/bucată, am organizat concerte umanitare și tabere în care am adus laolaltă persoane hipoacuzice și familiile acestora, cu medici, audiologi, logopezi.
Ne este clar că numai munca în echipă este cheia unui ajutor de calitate pentru persoanele cu deficiențe de auz, de aceea vă invităm alături de noi pentru sprijinirea proiectelor noastre!
Puteți susține activitatea Asociației Audiologilor din România prin donații în contul in lei: deschis la Banca Românească, sucursala Piața Amzei, București: ROBRMA0999100063043303